Una din primele mele cărţi preferate se numea (şi se numeşte şi acum, deşi a mai coborât în topul preferinţelor mele) ,,Cărticica de patru ani”- de Constanţa Buzea. Prima dată am citit-o cu un uşor sentiment de vinovăţie, eu aveam deja şase sau chiar mai mulţi... Poezia mea preferată pentru multă vreme, şi primul meu exerciţiu de empatie a fost: ,,Gândeşte-te la elefant”. O transcriu din memorie, destul de fidel, sper.
Copilul meu, cînd eşti bolnav,
Când ţi-e urât sau când eşti trist
Gândeşte-te la elefant.
Un elefant, copil, un pui
Se rătăcise de ai lui
Într-o pădure tropicală
Unde e cald şi zăpuşeală.
Era fricos şi-i era sete
Şi căuta o apă rece
Să bea din ea, nu să se-nnece
Să facă baie pe-ndelete
Curat şi răcorit să plece
Şi elefanţii să-l aştepte
La marginea pădurii drepte
Să-l certe că s-a rătăcit,
Să-l dojenească şi să-l ierte.
Oricât de trist eşti tu, băiete,
Să înţelegi ce rău te simţi
Când în pădure ţi-este sete
Şi eşti departe de părinţi.
Copilul meu, cînd eşti bolnav,
Când ţi-e urât sau când eşti trist
Gândeşte-te la elefant.
Un elefant, copil, un pui
Se rătăcise de ai lui
Într-o pădure tropicală
Unde e cald şi zăpuşeală.
Era fricos şi-i era sete
Şi căuta o apă rece
Să bea din ea, nu să se-nnece
Să facă baie pe-ndelete
Curat şi răcorit să plece
Şi elefanţii să-l aştepte
La marginea pădurii drepte
Să-l certe că s-a rătăcit,
Să-l dojenească şi să-l ierte.
Oricât de trist eşti tu, băiete,
Să înţelegi ce rău te simţi
Când în pădure ţi-este sete
Şi eşti departe de părinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu